Stridii şi caviar

Cine nu a auzit incă de caviar? Pentru majoritatea oamenilor, acesta este corespondentul rafinamentului, al luxului şi, in general, este cheia unui dejun cu totul special.
Este răvnit de toţi gurmanzii, insă doar unii dintre ei au şansa de a-l gusta. De ce este aşa de scump? In principal datorită cantităţii limitate şi a cererii foarte mari. Sturionii au nevoie de foarte mult timp pentru a ajunge la maturitate (intre 6 şi 20 de ani, in funcţie de specie) şi să producă icre. Cel mai apreciat şi mai căutat caviar este cel de ¬Beluga, datorită bobiţelor foarte mari.
Rafinate şi valoroase
Pentru că este foarte perisabil, se păstrează in cea mai rece parte a frigiderului. Pentru a-l servi se va folosi o lingură specială, confecţionată din os sau cristal, evităndu-se cele de metal, pentru a nu-i modifica gustul. In afară de servirea lui pe clasicele feliuţe de păine prăjită şi de lămăie, este foarte bine pus in valoare atunci cănd se află in compania bliniilor. Acestea din urmă reprezintă o specialitate de origine slavă, un fel de clătite subţiri, de formă rotundă. Infăţişează vechiul simbol al soarelui, fiind pregătite, ritualic, de slavi cu mult inaintea erei creştine. Se prepară dintr-un aluat cu sau fără maia, care are de regulă in compoziţie făină, ouă şi lapte. Aceste ingrediente fac ca bliniile să fie foarte asemănătoare cu clătitele franţuzeşti.
Dacă se ung cu caviar şi se rulează, "tradiţionalele" blinii se transformă intr-un preparat plin de rafinament.
Demne de un rege
Stridiile, pe de altă parte, sunt astăzi mult mai "prietenoase" decăt caviarul. Nu se vănd la un preţ aşa de piperat şi sunt o delicatesă demnă de un rege. Datorită efectelor afrodiziace, valorau in Antichitate greutatea lor in aur şi făceau parte dintre preparatele ce se puteau regăsi doar pe mesele celor mai importanţi oameni.
Este bine de ştiut că ele pot fi consumate pe toată perioada anului, deşi incă mai circulă prejudecata conform căreia sunt sănătoase doar in lunile care conţin litera "r", atunci cănd temperatura este mai scăzută. Deosebit de important este să fie depozitate in permanenţă la rece, fiind, la fel ca şi caviarul, foarte uşor perisabile. Atunci cănd le cumpăraţi, ţineţi cont de faptul că cele mai mici stridii sunt şi cele mai moi. Pot fi pregătite in foarte multe feluri: prăjite, coapte, fierte sau sotate. De asemenea, pot fi ¬consumate şi crude, pe o jumătate de cochilie, stropite din belşug cu suc de lămăie sau sos Tobasco şi, nu in ultimul rănd, alături de un pahar de şampanie.

Deliciile Sfăntului Antoine
Tema Sfăntului Antoine - unul dintre cele mai reuşite modele de monahi care s-au remarcat in strădania de a rezista tentaţiilor lumeşti - este destul de răspăndită in Occident, Bosch şi Flaubert asigurăndu-i o largă circulaţie pe cale cultura¬lă. Sfăntul Antoine este cel care visează că este tentat de spi¬ritul malefic să-şi ¬sa¬tisfacă poftele culi¬na¬re. Inşiruirea şi des¬crierea acestor ten¬taţii au devenit aşa de populare, incăt, in timp, lumea a inceput să identifice visul Sfăntului Antoine cu un adevărat€¦ re¬ţe¬tar. Cea mai importantă sursă de des¬fă¬tări (delicii) pare s-o reprezinte carnea de porc, in toate ipos¬ta¬zele sale. Astăzi, nu¬meroase măcelării poar¬tă numele Sfăntului Antoine, iar carmangeriile l-au adoptat de mult ca patron al breslei. Este infiinţat chiar un "ordin cavaleresc" care ii poartă numele, membrii săi avănd drept datorie de onoare s〦 păzească păs¬tra¬rea reţetelor tradiţionale şi calitatea preparatelor din carne de porc. Aşezate pe masă, "deliciile Sfăntului An¬toine" sunt: salamul, cărnaţii, pastrama, kaizerul, cos¬tiţa, guşa afu¬mată, pasta de mici, slănina, coastele afumate şi oa¬sele garf. Bineinţeles, pentru a fi cu adevărat delicioase, ele trebuie aduse la masă căt mai proaspete, alături de o păine albă, pufoasă şi un pahar din vinul potrivit.

Supa cu profiteroluri
Originea profiterolului (pregătit din aluat pufos, pentru choux-uri) este incertă. Este atestat in Anglia in secolul al XVI-lea, in vreme ce un veac mai tărziu, in Franţa se pregătea la mesele aristocrate un preparat numit "potage de profiteroles", descrisă ca fiind o supă cu mici bucăţi de aluat copt şi păine din făină de migdale, ¬garnisită cu legume şi felii de trufe.
Reţeta actuală de consomme cu profiteroluri presupune pregătirea unei supe clasice din: un pui intreg, 3-4 bucăţi de găt sau aripi, puţin rumenite, şi 750 g rasol de vită, in 7 litri de apă. Se fierb, se spumează, se adaugă 3-4 morcovi mari, 400 g napi, 100 g păstărnac, 350 g praz, două tulpini de ţelină, o ceapă, un buchet garnit. Se fierbe compoziţia 4 ore, după care se ia de pe foc şi se strecoară. Supa se degresează la rece. Legumele şi carnea se pasează şi se umplu cu ele 20 de profiteroluri mici. Consomme-ul se pune din nou la fiert, se leagă cu făină de tapioca şi se presară hasmaţuchi. Profiterolurile se servesc o dată cu consomme-ul, dar intr-un vas separat.

Sălăţica mielului
"Valerianella olitoria" mai este ¬cunoscută in popor sub numele de "fetică" sau "sălăţica mielului". Inrudită cu odoleanul (valeriana), este ¬recunoscută pentru proprietăţile sale de a preveni insomnia, oboseala sau starea de iritabilitate, fiind bogată in acid folic. Este folosită in salate de tot felul, in ţările mediteraneene fiind foarte ¬apreciată asocierea sa cu uleiul de măsline şi citrice. Sunt la fel de gustoase şi supele de legume, in compoziţia cărora se pun şi frunze de fetică. Se poate folosi şi in salate de fructe, mai ales asociată cu kiwi, grepfrut şi lămăie.

Salată Lorette
Ingrediente: o sfeclă roşie, două ¬crenguţe de ţelină, 200 g fetică, sos vinegretă.
Ingrediente: Se curăţă sfecla roşie de coajă şi se fierbe, apoi se taie in cubuleţe mici. Se toacă mărunt funzele şi tulpina de ţelină. Se spală fetica şi se taie mărunt (dacă frunzele sunt prea mari) sau se lasă numai la scurs, folosindu-se intreagă. Se amestecă toate aceste ingrediente şi se ¬condimentează cu sos vinegretă, pregătit cu ceapă eşalotă sau cu ceapă obişnuită şi un căţel de usturoi (amestecul de ceapă şi usturoi putănd imita gustul cepei eşalote).

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 28 decembrie 2007

Stridii şi caviar

Cine nu a auzit incă de caviar? Pentru majoritatea oamenilor, acesta este corespondentul rafinamentului, al luxului şi, in general, este cheia unui dejun cu totul special.
Este răvnit de toţi gurmanzii, insă doar unii dintre ei au şansa de a-l gusta. De ce este aşa de scump? In principal datorită cantităţii limitate şi a cererii foarte mari. Sturionii au nevoie de foarte mult timp pentru a ajunge la maturitate (intre 6 şi 20 de ani, in funcţie de specie) şi să producă icre. Cel mai apreciat şi mai căutat caviar este cel de ¬Beluga, datorită bobiţelor foarte mari.
Rafinate şi valoroase
Pentru că este foarte perisabil, se păstrează in cea mai rece parte a frigiderului. Pentru a-l servi se va folosi o lingură specială, confecţionată din os sau cristal, evităndu-se cele de metal, pentru a nu-i modifica gustul. In afară de servirea lui pe clasicele feliuţe de păine prăjită şi de lămăie, este foarte bine pus in valoare atunci cănd se află in compania bliniilor. Acestea din urmă reprezintă o specialitate de origine slavă, un fel de clătite subţiri, de formă rotundă. Infăţişează vechiul simbol al soarelui, fiind pregătite, ritualic, de slavi cu mult inaintea erei creştine. Se prepară dintr-un aluat cu sau fără maia, care are de regulă in compoziţie făină, ouă şi lapte. Aceste ingrediente fac ca bliniile să fie foarte asemănătoare cu clătitele franţuzeşti.
Dacă se ung cu caviar şi se rulează, "tradiţionalele" blinii se transformă intr-un preparat plin de rafinament.
Demne de un rege
Stridiile, pe de altă parte, sunt astăzi mult mai "prietenoase" decăt caviarul. Nu se vănd la un preţ aşa de piperat şi sunt o delicatesă demnă de un rege. Datorită efectelor afrodiziace, valorau in Antichitate greutatea lor in aur şi făceau parte dintre preparatele ce se puteau regăsi doar pe mesele celor mai importanţi oameni.
Este bine de ştiut că ele pot fi consumate pe toată perioada anului, deşi incă mai circulă prejudecata conform căreia sunt sănătoase doar in lunile care conţin litera "r", atunci cănd temperatura este mai scăzută. Deosebit de important este să fie depozitate in permanenţă la rece, fiind, la fel ca şi caviarul, foarte uşor perisabile. Atunci cănd le cumpăraţi, ţineţi cont de faptul că cele mai mici stridii sunt şi cele mai moi. Pot fi pregătite in foarte multe feluri: prăjite, coapte, fierte sau sotate. De asemenea, pot fi ¬consumate şi crude, pe o jumătate de cochilie, stropite din belşug cu suc de lămăie sau sos Tobasco şi, nu in ultimul rănd, alături de un pahar de şampanie.

Deliciile Sfăntului Antoine
Tema Sfăntului Antoine - unul dintre cele mai reuşite modele de monahi care s-au remarcat in strădania de a rezista tentaţiilor lumeşti - este destul de răspăndită in Occident, Bosch şi Flaubert asigurăndu-i o largă circulaţie pe cale cultura¬lă. Sfăntul Antoine este cel care visează că este tentat de spi¬ritul malefic să-şi ¬sa¬tisfacă poftele culi¬na¬re. Inşiruirea şi des¬crierea acestor ten¬taţii au devenit aşa de populare, incăt, in timp, lumea a inceput să identifice visul Sfăntului Antoine cu un adevărat€¦ re¬ţe¬tar. Cea mai importantă sursă de des¬fă¬tări (delicii) pare s-o reprezinte carnea de porc, in toate ipos¬ta¬zele sale. Astăzi, nu¬meroase măcelării poar¬tă numele Sfăntului Antoine, iar carmangeriile l-au adoptat de mult ca patron al breslei. Este infiinţat chiar un "ordin cavaleresc" care ii poartă numele, membrii săi avănd drept datorie de onoare s〦 păzească păs¬tra¬rea reţetelor tradiţionale şi calitatea preparatelor din carne de porc. Aşezate pe masă, "deliciile Sfăntului An¬toine" sunt: salamul, cărnaţii, pastrama, kaizerul, cos¬tiţa, guşa afu¬mată, pasta de mici, slănina, coastele afumate şi oa¬sele garf. Bineinţeles, pentru a fi cu adevărat delicioase, ele trebuie aduse la masă căt mai proaspete, alături de o păine albă, pufoasă şi un pahar din vinul potrivit.

Supa cu profiteroluri
Originea profiterolului (pregătit din aluat pufos, pentru choux-uri) este incertă. Este atestat in Anglia in secolul al XVI-lea, in vreme ce un veac mai tărziu, in Franţa se pregătea la mesele aristocrate un preparat numit "potage de profiteroles", descrisă ca fiind o supă cu mici bucăţi de aluat copt şi păine din făină de migdale, ¬garnisită cu legume şi felii de trufe.
Reţeta actuală de consomme cu profiteroluri presupune pregătirea unei supe clasice din: un pui intreg, 3-4 bucăţi de găt sau aripi, puţin rumenite, şi 750 g rasol de vită, in 7 litri de apă. Se fierb, se spumează, se adaugă 3-4 morcovi mari, 400 g napi, 100 g păstărnac, 350 g praz, două tulpini de ţelină, o ceapă, un buchet garnit. Se fierbe compoziţia 4 ore, după care se ia de pe foc şi se strecoară. Supa se degresează la rece. Legumele şi carnea se pasează şi se umplu cu ele 20 de profiteroluri mici. Consomme-ul se pune din nou la fiert, se leagă cu făină de tapioca şi se presară hasmaţuchi. Profiterolurile se servesc o dată cu consomme-ul, dar intr-un vas separat.

Sălăţica mielului
"Valerianella olitoria" mai este ¬cunoscută in popor sub numele de "fetică" sau "sălăţica mielului". Inrudită cu odoleanul (valeriana), este ¬recunoscută pentru proprietăţile sale de a preveni insomnia, oboseala sau starea de iritabilitate, fiind bogată in acid folic. Este folosită in salate de tot felul, in ţările mediteraneene fiind foarte ¬apreciată asocierea sa cu uleiul de măsline şi citrice. Sunt la fel de gustoase şi supele de legume, in compoziţia cărora se pun şi frunze de fetică. Se poate folosi şi in salate de fructe, mai ales asociată cu kiwi, grepfrut şi lămăie.

Salată Lorette
Ingrediente: o sfeclă roşie, două ¬crenguţe de ţelină, 200 g fetică, sos vinegretă.
Ingrediente: Se curăţă sfecla roşie de coajă şi se fierbe, apoi se taie in cubuleţe mici. Se toacă mărunt funzele şi tulpina de ţelină. Se spală fetica şi se taie mărunt (dacă frunzele sunt prea mari) sau se lasă numai la scurs, folosindu-se intreagă. Se amestecă toate aceste ingrediente şi se ¬condimentează cu sos vinegretă, pregătit cu ceapă eşalotă sau cu ceapă obişnuită şi un căţel de usturoi (amestecul de ceapă şi usturoi putănd imita gustul cepei eşalote).

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 28 decembrie 2007

Meniurile lui Escoffier

In 1912, Escoffier se afla la bordul pachebotului "Imperator", inaugurănd bucătăriile vasului care făcea curse transatlantice cu plecare din Hamburg. Pentru scurt timp, in acest context, el s-a aflat in serviciul impăratului german Wilhelm al II-lea, care se zice că s-ar fi intors către marele gastronom şi ar fi rostit următoarele cuvinte (care apoi au fost purtate de Escoffier ca un adevărat blazon): "Eu sunt impăratul Germaniei, dar tu eşti impăratul maeştrilor bucătari". Ne-am oprit la acest an din cariera lui Auguste Escoffier pentru că acesta este şi anul in care el publica, la Paris, "Le Livre des menus" (avăndu-i drept colaboratori pe Phileas Gilbert şi Emile Fetu, aceiaşi gastronomi alături de care publicase in 1903 impresionantul său "Guide culinaire").
Cartea adună căteva sute de meniuri (volumul este "valabil" doar insoţit de mai vechiul ghid cu¬linar, in care pot fi regăsite cele peste 5.000 de reţete incluse in liste), concepute de maestrul culinar de-a lungul carierei sa¬le, la restaurantele "Grande Hotel" din Monte Carlo, "Grand Na¬tional" din ¬Lu¬cerna, "Savoy" şi "Carlton" din Londra, "Ritz" din Paris şi New York ş.a. Sunt, de asemenea, meniuri create pentru diferite dineuri diplomatice sau de gală, pentru mese ale familiilor regale sau imperiale ale Europei, dar şi altele destinate lumii aristocrate "obişnuite" (dacă ne este permisă asocierea).
De Sărbători
Intre acestea se numără şi căteva meniuri pentru masa de Crăciun şi de Revelion, sofisticate, elegante, fără insă a friza opulenţa, concepute fie pentru familii din inalta so¬cie¬tate, fie pentru Revelionul mai "liber" al tinerilor, fie reţete mai tradiţionale, create pentru "sărbători in familie". Din această categorie am ales şi noi două meniuri de Revelion, unde, alături de caviar, şampanie şi stridii (simboluri prin excelenţă ale sărbătorii) regăsim şi bucate tradiţionale (franceze), precum săngeretele, cărnatul alb sau "deliciile Sfăntului Antoine". Pentru reţete am preferat insă să căutăm variante mai simple, mai adecvate timpului nostru, renunţănd de această dată la reţetarul sofisticat din "Ghidul culinar".

Sub semnul tradiţiei

Huitres et Caviar/ Stridii şi Caviar
Crepes/ Clătite
Les delices de Saint-Antoine/ Produse de măcelărie
Consomme de vollaille aux Profiteroles/ Supă de pasăre cu profiteroluri
Agneau de lait pique de sauge a la Provencale/
Miel de lapte impănat cu salvie ca in Provence
PurEe de chataignes/ Piure de castane
Perdreau truffe/ Potărniche cu trufe
Salade Lorette/ Salată Lorette
Ecrevisses a la Mariniere/ Raci marinăreşti
Buche de Noel surprise/ Buştean de Crăciun surpriză
Friandises - Dessert/ Dulciuri - Desert

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 28 decembrie 2007

Două meniuri de Escoffier

După un Crăciun romănesc, sută la sută (căci am fost oaspeţii moţilor din Apuseni), ne-am propus să vă invităm, de Revelion, in Franţa, oferindu-vă două meniuri create de cel mai mare bucătar francez al tuturor timpurilor, Auguste Escoffier (1846-1935). Şi dacă de pe masa de Sărbători a romănului nu pot să lipsească sarmalele, pentru francezi preparatul tradiţional rămăne curca (sau curcanul) umplută cu castane, pregătită la frigare sau la cuptor. Pornind să "colindăm" pe "harta gastronomică" a Franţei, vom regăsi - ca şi in satele romăneşti - multe măncăruri pe bază de preparate de măcelărie, care fac deliciul meselor de sărbătoare. In Armagnac - toba. In Nivernais - cărnaţii de tot felul. La fel, in Normandia. La Toulouse nu se poate insă petrece Revelionul fără carnea de raţă şi, mai ales, fără bucatele pregătite din ficatul acestei zburătoare, atăt de apreciată incăt nu lipseşte din meniul nici unei case respectabile. Foie gras de găscă, in schimb, este pasiunea alsacienilor, care nu se dau in lături nici de la carnea de porc sau de găscă, pe varză. Se mănăncă purcel de lapte, dar şi miel de lapte umplut. Şi nu lipsesc supele, unele dintre ele preparate după reţete atestate de secole intregi. Bineinţeles, orice masă de sărbătoare se incheie cu dulciurile care, la francezi, se pun intotdeauna in număr de treisprezece - este numărul convivilor "Cinei de taină", care este luată ca model pentru orice eveniment important din viaţa unei familii obişnuite din Franţa. Ce au specific cele două meniuri ale lui Escoffier, pe care le-am ales ca sursă de inspiraţie pentru ediţia de Revelion din acest an, este echilibrul găsit intre bucătăria tradiţională franceză şi "inalta bucătărie" a maeştrilor artei culinare. Relaţia subtilă dintre "deschiderile" cu stridii, caviar şi şampanie, felurile principale pe bază de mezeluri, carne de viţel, miel, curcan şi "finalurile" delicioase, cu creme fine şi blaturi aromate.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 28 decembrie 2007

Un Revelion desăvărşit

Fără istorie şi fără cultură, gastronomia nu ar fi decăt o indeletnicire aleatorie, care ne-ar ocupa căteva ceasuri ale zilei. Fără un meniu minuţios elaborat şi pregătit pe indelete, marile noastre sărbători nu ar fi decăt reiterarea unor zile obişnuite. Fără strălucirea unui vin bun in pahare, măncarea nu şi-ar desăvărşi gustul. Pentru Revelionul acestui an, Jurnalul de bucătărie v-a pregătit nu un meniu, ci două meniuri speciale, care poartă marca unui maestru al artei culinare, cel căruia i se datorează mondializarea gastronomiei franceze: Auguste Escoffier.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 28 decembrie 2007

"Conversaţii" şi alte prăjiturele

Nici nu vă imaginaţi câte lucruri minunate veţi descoperi pornind de la un meniu. Puteţi afla o mulţime de informaţii despre timpul în care a fost creat, uneori despre bucătarul care a preparat mâncărurile, alteori despre evenimentul care a prilejuit dineul, recepţia, bufetul... în cazul meniului de la Raliul Monte Carlo din 1931. Apoi, luând reţetele, una câte una, vi se relevă alte istorii. Ştiaţi, de exemplu, că delicatele "Conversations" servite la masa acelor regi ai volanului au apărut la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi îşi trag numele de la o operă celebră în epocă, "Les Conversations", scrisă de M-me D'Epinay în 1774? De fapt, ele sunt produse de patiserie cu migdale ascunse în aluat de foitaj, acoperite cu îngheţată şi decorate cu foitaj copt în formă de grilaj. Dar să descifrăm în câteva cuvinte şi alte reţete din meniu. "Mirliton"... Tartă preparată din aluat de foitaj, umplută cu o cremă de migdale şi decorată cu trei jumătăţi de migdală, în formă de stea. Acelaşi nume îl poartă şi nişte mici fursecuri în formă de floare de portocal. "Pont-neuf"... Tipic parizian, are la bază o tartletă din foitaj sau din aluat sfărâmicios, umplută cu o cremă de rom, în care s-au adăugat stafide şi macaroane sfărâmate. Deasupra umpluturii se aşază două mici benzi de aluat, încrucişate. "Salammbo"... Prăjitură în formă de choux, umplută cu o cremă de patiserie aromată cu kirsch (un fel de lichior de cireşe amare). Aluatul este aranjat în forma unui ou mare şi dat la cuptor, după care se scoate şi se îmbracă în fondant verde, decorându-se cu fulgi de ciocolată. Pentru "Puits d'amour", mai întâi se face o rondea din aluat de foitaj, peste care se aşază o "coroană" din aluat pentru choux-uri. Se coc împreună, apoi se scot şi se lasă să se răcească. Se umplu cu cremă de patiserie vanilată, pralinată sau caramelizată, iar deasupra se aşază o dulceaţă sau un jeleu din fructe roşii.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 23 ianuarie 2008

Ciocolata si Raliul Monte Carlo

O fabrică de ciocolată din Bucureşti a fost implicată în realizarea celui mai mare succes românesc din istoria automobilismului. Raliul Monte Carlo, din 1936, a fost câştigat de un echipaj românesc sponsorizat de Fabrica de ciocolată a lui C.I. Zamfirescu, în echipa care a învins aflându-se şi fiul magnatului bucureştean.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în România, ciocolata era un produs de lux, venit din Europa de Vest. Deliciile balcanice precum şerbetul, dulceaţa şi cafeaua reprezentau marca principal a desfătărilor culinare la români. Însăşi cacaua se folosea destul de rar în cofetării. Prima fabrică de ciocolată apare la Bucureşti abia în 1891 şi este preluată, şapte ani mai târziu, de C.I. Zamfirescu. Ciocolata Zamfirescu, alături de alte dulciuri făcute la comandă, a reprezentat un succes al acestei industrii, până în 1947, când a venit naţionalizarea...
Din România la Monaco
Viaţa cotidiană a protipendadei româneşti era asaltată însă nu numai de tentaţii culinare occidentale, dar şi de o serie de invenţii care s-au transformat repede în pasiuni. Primele maşini, apărute în ţară la sfârşitul secolului al XIX-lea, determină înfiinţarea, în 1904, la Bucureşti, a Automobil Clubului Român. Acesta s-a numărat printre primele zece cluburi de acest fel din Europa şi printer primele 14 din lume. Maşinile deveniseră o pasiune care sublinia nu numai clasa socială, dar şi curajul deţinătorilor. Urmare a numărului crescut de accidente, .n 1906 era publicat ãRegulamentul poliţiei rulajului şi circulaţiei pe căile publice, iar în anul următor se dădeau primele examene de conducere. În 1913, se instalează primele indicatoare de circulaţie. Şoferii încep să meargă din ce în ce mai repede, pe maşini din ce în ce mai bune şi vor să participe la raliuri. La 25 ianuarie 1930, la Iaşi, se dădea startul faimosului raliu Monte Carlo (debutat în 1911, din cauza pauzei pricinuite de primul război mondial, ajunsese abia la ediţia a noua). Participanţii care aleseseră să plece din Iaşi trebuiau să parcurgă ruta Lvov, Varşovia, Berlin, Bruxelles, Paris, Lyon, Monte Carlo. Semnalul de plecare s-a dat din faţa fostei clădiri a Jockey Clubului.
Printre cei care au luat startul din Iaşi s-a numărat şi câştigătorul cursei, francezul Hector Petit (pe un automobile Licorne). El era prieten cu inginerul ieşean Constantin Zarifopol (unchiul criticului literar Paul Zarifopol), care era, la rându-i, pilot de curse. Învingătorul din 1936 Anul 1936 avea să aducă automobilismului românesc şi cea mai mare victorie din toate timpurile. La 31 ianuarie 1936, Petre Cristea şi Ion Zamfirescu reuşesc să câştige raliul Monte Carlo cu o maşină Ford de 8 CV şi 95 CP. Maşina lor părea o ciudăţenie în ochii celorlalţi participanţi, pentru că nu era o maşină construită într-o uzină de marcă, ci un automobil asamblat într-oÉ fabrică de ciocolată. Într-adevăr, Cristea şi Zamfirescu şi-au asamblat modelul de competiţie folosind inclusive piese de avion, aplicate unei maşini de oraş, chiar în garajul Fabricii de Ciocolată Zamfirescu, celebră pe atunci în România. La 50 de ani de la acel eveniment, Cristea şi Zamfirescu au fost invitaţi de onoare la Monte Carlo. După încheierea raliului şi a festivităţii de premiere, la care au luat parte prinţul Rainier III şi urmaşul său, prinţul Albert, cei doi au fost prezentaţi astfel: "Aveţi ocazia să-i vedeţi pe românii care în 1936, spre surpriza generală, au câştigat Raliul Monte Carlo luând plecarea de la Atena, pe ruta cea mai dificilă din acea vremeÒ". Descriind emoţia momentului, Nicolae Cristea arăta în amintirile sale: "Ne sculasem în picioare şi mulţumeam aplauzelor care nu se mai terminau. În curând, acestea s-au transformat într-o ovaţie furtunoasă, cu strigăte şi urale de tot felul. Eram amândoi emoţionaţi cum n-am fost niciodată. Când în 1936 şedeam la dineul de gală, la locul de onoare, nici nu ne trecea prin cap ce urmări frumoase şi îndepărtate ar putea avea succesul nostru de atunci. O recepţie din 1931 Nu avem la îndemână meniul din 1936. Ştim însă că la a zecea ediţie, în 1931, la 23 ianuarie, la Hotel Metropole, Comitetul de Patronaj şi concurenţii la raliu au fost invitaţi la un buffet oferit de M.C. Club de Monaco. Meniul s-a bazat aproape exclusiv pe hors peuvres (antreuri de toate felurile, servite reci sau calde), dulciuri, fructe, ceai, cafea şi ciocolată caldă. Fără băuturi alcoolice, pentru că, nu-i aşa?, nu poţi conduce automobilul după ce ai băut.
Bucătărie esenţială
Monte Carlo, supranumit şi capital luxului, este oraşul unde se desfăşoară anual, în ianuarie, raliul automobilistic, dar este şi o destinaţie gastronomic remarcabilă. Să intrăm la Hotel de Paris! Decorat în stil Ludovic al XV-lea (pentru aşezarea, complicată, a unei singure mese, ospătarii alocă în medie 30 de minute), restaurantul este apreciat drept unul dintre cele mai elegante şi sophisticate din lume. Aici vin să dejuneze potentaţii zilei, dar şi laureaţii concursurilor auto. Bucătăria este de inspiraţie mediteraneană şi tradiţională (din sudul Franţei). Celebrul bucătar Alain Ducasse şi-a câştigat aici primele trei stele în ierarhia mondială şi a creat conceptul de ãbucătărie esenţială. Ce stil de masă se potriveşte însă pentru un astfel de cadru? În anii 50 se pregătea o mâncare cremoasă şi grea. La începutul secolului al XXI-lea, aşteptările gurmanzilor s-au schimbat. Accentul a fost pus pe mâncărurile mediteraneene, având la bază produse cu savori excepţionale, gătite cu precizie şi uşurinţă. Sunt surprinzătoare, la o masă contemporană, comparativ cu meniurile anilor 30, legumele crude cu anşoa, cochiliile şi crustaceele, toate felurile de peşti (între care, la loc de frunte, lupul de Mediterana), friptura de vită, brânzeturile, desertul (faimoasa prăjitură Ludovic al XV-lea), şampania şi cafeaua.

23 ianuarie 1931:
Recepţie oferită în onoarea Comitetului de Patronaj şi a concurenţilor la Raliul de la Monte Carlo, oferit de Automobile Club de Monaco, 23 ianuarie 1931, la Hotel Metropole
"The - Cafe - Chocolat - Sandwichs au Cresson - Oeufs - Tomates - Foie Gras - Jambon - Laitues - Butter Toast - Buns - Brioches - Pain de Modane - Gugehlopf allemand - Boules Viennoises - Sacher Tarte - Mile Feuilles - Eclairs - Choux Parisiens - Mirlitons - Palmiers Nicois - Les Souris d'Hotel - Le Napolitain - Les Ponts-Neufs - Les Valises Diplomatiques - Rognons - Lamprois - Fraises - Pommes - Tartes aux Cerises - Les Conversations - Meringues - Chantilly - Les Nids - Salamboo - Polignac - Les Supremes - Barquettes Venitiennes - Puits d'Amor - Pmpadour - Les Tulipes - Les Polkas - Les Duchesses"

Bulgări vienezi
Ingrediente: 500 g făină, un pliculeţ de drojdie uscată pentru aluaturi fine, 20 g zahăr, 325 g lapte fiert şi răcit, 40 g unt, 50 g bucăţele de ciocolată neagră, un ou.
Preparare: Amestecaţi făina cu drojdia uscată. Dizolvaţi zahărul în lapte, apoi turnaţi laptele peste făină. Amestecaţi totul foarte bine (eventual cu ajutorul mixerului sau al robotului de bucătărie). Adăugaţi şi untul tăiat în bucăţi şi continuaţi să amestecaţi. Adunaţi aluatul într-o sferă mai mare, pe care o aplatizaţi şi presăraţi pe ea bucăţelele de ciocolată, apoi mai frământaţi puţin. Formaţi din acest aluat mici sfere (bulgări) pe care le aşezaţi în forme mici pentru brioşe, unse cu unt şi tapetate cu hârtie pergament. Daţi la cuptor, la foc potrivit, iar după primele 10 minute scoateţi formele şi ungeţi faţa aluatului cu un ou bătut cu puţină apă şi un praf de sare. Daţi din nou la cuptor, pentru 10-15 minute, până când bulgării vienezi se coc şi se rumenesc frumos.

Pâine de Modane
Ingrediente: 250 făină, 10 g drojdie (un cubuleţ), 40 g zahăr pudră, 3 ouă, un praf de sare, 125 g unt, 100 g stafide, 100 g fructe confiate (tăiate în bucăţele fine), 50 g pulbere de
migdale, un albuş de ou, zahăr tos.
Preparare: Topiţi untul, pe marginea aragazului sau la bain-marie (nu trebuie să fiarbă). Trageţi vasul deoparte. Turnaţi într-un castron făina. Adăugaţi ouăle, sarea, zahărul pudră şi amestecaţ i. Drojdia înmuiaţi-o cu puţină apă călduţă (se poate şi cu lapte) şi adăugaţi-o în aluat, apoi frământaţi. Lăsaţi aluatul 10 minute să se odihnească, apoi adăugaţi în el untul topit şi încorporaţi-l bine. Întindeţi aluatul cu mâinile, pe masă, şi presăraţi pe el stafidele şi fructele confiate, apoi împăturiţi foaia de aluat de mai multe ori, după care o frământaţi uşor. Rupeţi aluatul în două (pentru două pâini mai mari) sau în mai multe bucăţi (pentru pâinici) şi modelaţi din el forme alungite. Aşezaţi-le într-o tavă unsă cu unt şi lăsaţi să se odihnească. Între timp, amestecaţi albuşul de ou cu zahărul tos şi pulberea de migdale şi ungeţi cu această compoziţie fiecare pâine. Lăsaţi la loc ferit de curenţi de aer, să mai crească, încă o oră şi jumătate-două ore. După aceea puneţi tava la cuptor, la foc mic, timp de 40-50 de minute.

Palmieri ca la Nisa
Ingrediente: 100 g măsline negre, o jumătate de ardei roşu (gras), o ceapă mare, trei linguri de ulei de măsline, două linguri de pătrunjel tocat mărunt, o rămurică de cimbru proaspăt, 200 g de aluat de foitaj (din comerţ sau preparat dinainte), sare, piper negru.
Preparare: Curăţaţi măslinele de sâmburi şi tăiaţi-le mărunt. Tăiaţi şi ardeiul roşu în cubuleţe. Tocaţi ceapa. Într-o tigaie de teflon, cu puţin ulei de măsline, sotaţi ceapa şi ardeiul. Săraţi, piperaţi, adăugaţi măslinele tocate, apoi pătrunjelul şi cimbrul (cu un cuţit, trageţi de pe crenguţe frunzuliţ ele şi seminţele şi tocaţi-le mărunt, înainte de a le pune în tigaie). Amestecaţi, apoi daţi deoparte şi lăsaţi să se răcească. Întindeţi aluatul de foitaj şi, pe toată suprafaţa, presăraţi umplutura obţinută. Rulaţi aluatul dinspre amândouă marginile spre centru, în aşa fel încât să se obţină două rulouri unite la mijloc. Înveliţi aluatul umplut într-o folie de plastic şi daţi-l la congelator pentru o oră. După aceea, scoateţi-l, tăiaţi din el felii groase de un centimetru, pe care le aşezaţi culcat într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Daţi la cuptor până se rumenesc. Se servesc firbinţi sau reci, ca antreuri.

In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 23 ianuarie 2008